Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu aproximativ un an, iar în tot acest timp victima s-a mutat din Botoșani în București pentru a scăpa de batjocura și umilințele la care era supus și după cele două săptămâni în care a fost abuzat și agresat de așa-zișii prieteni.
Cazul a ieșit la iveală abia acum, după ce unul dintre agresori a trimis mai multe clipuri video, filmate în timpul celor două săptămâni de chin la care a fost supus tânărul, unor prieteni.
Imaginile greu de privit au fost publicate de jurnaliștii de la stiri.botosani.ro, iar apoi Poliția a fost sesizată și a fost deschisă o anchetă.
Pe imagini se poate observa cum tânărul stă pe marginea unui pat, în timp ce unul dintre agresori îi dă cu parfum în păr, iar apoi, cu o brichetă, îi dă foc și imediat stinge flăcările cu palmele.
Bătut, umilit, incendiat și abuzat de prieteni, într-un apartament din Botoșani
După ce a scăpat din mâinile agresorilor săi, tânărul a locuit cu tatăl său într-un garaj, unde nu avea nici apă, nici curent.
Agresorii săi au dat foc garajului și l-au amenințat cu moarte în cazul în care s-ar fi gândit să depună plângere la Poliție.
Chiar dacă a trecut un an de la oribilele fapte, Poliția a fost sesizată și a început o anchetă pentru identificarea tuturor celor implicați în cazul îngrozitori de tortură.