"La data de 21.04.2020, Poliția Bolintin Vale a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o persoană a ieșit pe strada Palanca din orașul Bolintin Vale, cu o butelie și face scandal.
În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat 4 polițiști și 2 jandarmi, fiind identificată persoana în cauză, ca fiind un bărbat de 31 de ani, aflându-se în stare de ebrietate.
Acesta se afla în mijlocul străzii, având asupra un cuțit, fiind somat de către polițiști să lase cuțitul, însă acesta și-a pus cuțitul la gât, amenințând că se sinucide.
Astfel, s-a încercat imobilizarea persoanei în cauză, moment in care, acesta a încercat să atace polițiștii cu cuțitul.
Polițiștii au folosit armamentul din dotare, trangând două focuri în plan vertical și unul asupra persoanei în cauză, împușcându-l în picior.
Victima urmează să fie transportată la spital pentru acordarea de îngriji medicale.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale", se arată într-un comunicat al Poliției.