Antena 3 CNN Actualitate Locale Tânăr arestat după ce și-a transferat 175.000 de lei din contul iubitei sale, fără acordul ei

Tânăr arestat după ce și-a transferat 175.000 de lei din contul iubitei sale, fără acordul ei

Andrei Naiţă
1 minut de citit Publicat la 10:14 04 Apr 2024 Modificat la 10:14 04 Apr 2024

Tânărul în vârstă de 23 de ani știa că iubita lui din Sibiu a câștigat câteva zeci de mii de euro la loterie, în Anglia.

Banii erau puși într-un cont deschis pe numele copilului femeii, pe care îl are dintr-o relație anterioară.

Într-un moment în care femeia și-a lăsat telefonul nesupravegheat, individul i l-a luat, i-a accesat contul și a transferat o sumă de bani în conturile sale personale.

În următoarea perioadă a mai făcut alte două transferuri, iar în acest fel a reușit să sustragă din contul iubitei sale peste 30.000 euro. La un moment dat, femeia și-a dat seama că a rămas fără banii din cont și, disperată, a sunat la poliție.

Nu a bănuit nicio clipă că hoțul ar putea fi chiar iubitul ei, de aceea mare i-a fost mirarea când polițiștii au sunat-o să-i spună că l-au prins pe hoț și că acesta este, de fapt, tânărul în care femeia avea încredere deplină.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie cercetat pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Prejudiciul a fost recuperat, dar nu în totalitate, pentru că, între timp, tânărul a și reușit să cheltuie o parte din banii.
 

×
x close