Totul a avut loc în municipiul Blaj, iar femeia este cercetată acum pentru omor, informează Poliţia din Alba.
"În această dimineaţă (marţi - n.r.), IPJ Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că un tânăr de 24 de ani, din Blaj, ar fi fost victima unei fapte comise cu violenţă, în urma căreia şi-a pierdut viaţa.
Din primele cercetări a rezultat că a fost agresat de către concubina sa, o femeie de 33 de ani, care este în custodia anchetatorilor", informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, bărbatul ar fi fost lovit de iubita sa cu o vază şi cu o cană de ceramică, însă nu se ştie motivul de la care a pornit cearta.
Cei doi au împreună o fetiţă şi un băiat, copii gemeni.
Conform aceloraşi surse, fratele femeii se pare că nu ar fi fost de acord cu relaţia dintre cei doi, bărbatul de etnie romă fiind mai sărac, iar femeia de aceeaşi etnie fiind mai înstărită.
Din primele informaţii, în acest caz va fi audiat şi fratele femeii.