Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunţă că, începând de astăzi, vor fi efectuate lucrări pe conducta magistrală DN 600 din zona Fundeni din Sectorul 2 al Capitalei - pusă în funcțiune în anul 1985, cu o vechime de peste 35 de ani.
Potrivit termoenergetica, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru 7 puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 115 blocuri, Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic Fundeni, va fi sistată până în data de 16 noiembrie 2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din zona Șoselei Colentina și a străzilor Răscoala 1907, Pescarilor și Pâncota.
De asemenea, vor fi lucrări și pe conducta DN 800 în zona Bulevardului Constantin Brâncoveanu, după ce, în urma lucrărilor desfășurate în cursul săptămânii trecute, la operațiunea de umplere a conductei a apărut o nouă spărtură, ce a necesitat golirea, izolarea tronsonului și lucrările de remediere în regim de urgență.
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură din punctele termice care alimentează un număr de aproximativ 260 de blocuri va fi sistată până marți, 15 noiembrie 2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din strada Secuilor, Calea Șerban Vodă și Șoseaua Olteniței.
De asemenea, vor fi lucrări și pe conducta magistrală Dn 700 în zona Bulevardului Iuliu Maniu - pusă în funcțiune în anul 1987, cu o vechime de 35 de ani.
Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru 5 punctele termice, care alimentează un număr de aproximativ 75 blocuri va fi sistată până miercuri, 17 noiembrie 2022, ora 23.00. Vor fi afectate de oprire și punctele termice din străzile Valea Lunga, Vistiernicul Stravinos, Mohorului și Băbești.