Antena 3 CNN Actualitate Locale Profesoara din Ploiești care a fost înjunghiată de un fost elev va primi zeci de mii de lei drept daune morale de la instituția unde era angajată

Profesoara din Ploiești care a fost înjunghiată de un fost elev va primi zeci de mii de lei drept daune morale de la instituția unde era angajată

Cristi Georgescu
1 minut de citit Publicat la 17:32 17 Mai 2022 Modificat la 17:37 17 Mai 2022
profesoara-ploiesti-injunghiata
Profesoara din Ploiești care a fost înjunghiată de un fost elev va primi zeci de mii de lei drept daune morale de la instituția în care lucra Sursa foto: Antena 3

Andreea Alexe a fost înjunghiată în abdomen, în fața cancelariei, de către un fost elev, pe care îl lăsase repetent. Individul, Mihai Alexandru Nițescu, avea la data comiterii faptei 22 de ani. A reușit să se strecoare în curtea școlii alături de un grup de elevi, într-un moment de neatenție al paznicului.

Profesoara a cerut în instanță daune morale de 100.000 de lei și ca Ministerul Educației și Colegiul Spiru Haret să plătească toate cheltuielile d ejudecată. Mai mult, cadrul didactic a vrut și anularea regulamentului de organizare și funcționare a colegiului, referitoare la atribuțiile profesorului de serviciu de a supraveghea intrarea elevilor în școală împreună cu portarul.

Hotărârea primei instanțe a prevăzut anularea acestei dispoziții și a obligat liceul la plata a 60.000 de lei daune morale. Împotriva acestei sentințe profesoara a formulat recurs și considera atunci hotărârea nelegală, sub aspectul cuantumului daunelor acordate.

Andreea Alexe consideră că cercetarea disciplinară a avut concluzii ”meschine”.  Acesteia i-a fost imputat de către conducerea liceului faptul că la ora producerii evenimentului s-ar fi aflat în cancelarie, în loc să se afle cu portarul la intrarea elevilor în școală. Din acest motiv femeia ar fi fost victima tentativei de omor, a susținut conducerea liceului, care a formulat recurs împotriva primei hotărâri. Aceasta a menționat faptul că reclamanta Andreea Alexe nu are calitatea cerută de lege pentru a solicita revizuirea și modificarea regulamentului de funcționare a liceului.

 

 

 

 

×
x close