"Mâncau zăpadă, lemn și pământ. Unii plecaseră deja din lumea asta": Strigăt de disperare, după ce autoritățile din Ilfov au salvat cai și câini lăsați să moară în chinuri

Fotografiile publicate de Hilde Tudora pe rețelele sociale sunt cutremurătoare. Aceasta a găsit pe o proprietate privată din Ilfov zeci de animale, lăsate să moară de foame, unele dintre ele fiind deja în stare de descompunere.

Aceasta a descris efortul extraordinar al autorităților locale și asociaților non profit, pentru salvarea cailor și câinilor salvați. Toate acestea riscp să fie în zadar după o decizie șocantă a instanței.

"3 februarie. Ora 18, cam așa. Mă sună un polițist și-mi zice să mă pregătesc că avem un caz urât. Există suspiciuni că mai multe animale, câini și cai, au fost lăsate să moară de foame, pe o proprietate privată din localitatea Nuci, Ilfov.

Mi-am sunat imediat colegii. Am făcut planul, Ana vine la mine, luam Uber și ne vedem cu băieții, Andrei și Catalin pe drum. Restul, în stand-by.

Citește și: El este Cooper, un câine care mers pe jos timp de patru săptămâni pentru a-și căuta vechiul stăpân, care l-a abandonat

‹ ›

"N-am crezut că o să văd o inimă cum se oprește"

O oră mai târziu eram la fața locului. S-a intrat cu mandat de percheziție. Am intrat și ochii mi s-au dus direct pe el. Un cal care fix atunci pleca din lumea asta. Era căzut în propriile fecale și își dădea ultima suflare. N-am crezut că o să văd o inimă cum se oprește…N-am crezut și n-am să uit.

Și apoi i-am văzut pe toți…Unii plecaseră deja din lumea asta, de zile bune. Carnea le era putrezită pe alocuri. Alții se luptau să rămână. Mâncau zăpadă, lemn și pământ…

Câinii? Închiși în țarcuri mici. Stăteau în poziția covrig. S-ar fi adăpostit undeva de ger, dar nu aveau unde. N-aveau nicio cușcă, nimic. Mâncare n-aveau. Erau atât de slabi! Și atât de terifiați.

Mi-aduc aminte că mi-a zis polițistul: avem aici un câine care este foarte rău, are spasme, dar trebuie întâi să facem actele. Un minut mai târziu îl puneam în mașină, iar Cătălin și Anca plecau cu el spre un cabinet veterinar din Otopeni, cel mai apropiat cabinet deschis la ora aia. Știu că repetam continuu: îmi asum orice numai să salvăm animalele.

Mi-aduc aminte că am luat telefonul și am început să sun. Nu mai aveam nicio logică în cap, știam doar că trebuie să chem ajutoare, că nu putem singuri. I-am sunat pe rând pe Anca Tomescu, pe Ovidiu Roșu, pe Liana Petrovici, pe Kuki Alexandru Barbuceanu și pe mulți alții…Se făcuse deja ora 20. Nu mai știu ce le-am spus, dar o oră mai târziu toți erau acolo, cu mulți alți oameni chemați de ei.

"Au urmat zile cumplite. Ne-am luptat să ținem în viață aceste animale. Doi cai și doi câini n-au rezistat"

Până la 4 dimineața am preluat din animale. Câini și cai. Pe la 5 și jumătate dimineața am ajuns acasă. Au urmat zile cumplite. N-avem loc pentru toți caii. În final, am găsit. Cu greu, zeci de telefoane date, zeci de hârtii, ore și ore de discuții. Apoi, ne-am luptat să ținem în viață aceste animale. Doi cai și doi câini n-au rezistat.

Toate aceste animale au avut nevoie de o grămadă de servicii medicale. Zi de zi, medicii erau cu ochii pe ele. Mă trezeam dimineața la 7 și deja aveam, pe grup, poze cu câinii și mesaj de la Anca Tomescu, că sunt bine, că au mâncat nu știu ce boabe, că ar fi bine să le facem și orez cu carne, că au nevoie de nu știu ce.

Catalina Voica mă tot suna și căuta disperată variante să ne ajute. Îmi aduc aminte că la un moment dat am vrut să-l sun pe Ovidiu Roșu și mi-am zis: hai lasă, că n-are timp de întrebările mele, de două zile e în grajd lângă una dintre iepe.

De doctorul Florin Catalin Mlagiu ce să mai zic? Zilnic a fost la caii preluați, zi de zi. Și zi de zi mă suna să-mi spună de ce anume avem nevoie, ce analize și teste le-a făcut cailor, ce analize trebuie să mai facă. Uneori îmi preda efectiv anatomia calului.

Doar primele cuvinte pe care le spunea le înțelegeam: „doamnă sau domnișoară, că am uitat?”. În rest, nu înțelegeam mai nimic, dar simțeam cum luptă cu toată ființa lui să salveze acești cai. Și după ce terminam cu anatomia, mă lua doamna Liana Petrovici cu dreptul: „Hilde, fii atentă aici!”. Fiecare dintre noi a luptat, cum a știut și a putut mai bine.

Noi, Consiliul Județean Ilfov, ne-am asumat orice cheltuială pentru aceste animale. Nu mi-aș fi dorit să existe un astfel de caz, dar cumva, acolo în sufletul meu, eram fericită că într-un final o instituție a statului a intervenit repede într-un caz de salvare a animalelor și că își asumă obligația de a plăti sume mari pentru ele, că nu mai e totul lăsat pe umerii ong-urilor.

"Când caii începură să zburde în manej, când câinii începură să iasă la joacă, proprietarii își luară avocat"

Și când în sfârșit statul interveni repede și corect, când în sfârșit statul și ong-urile făcură echipă bună, când caii începură să zburde în manej, când câinii începură să iasă la joacă, proprietarii își luară avocat, iar judecătorul bătu cu ciocanul și zise: animalele să se întoarcă la proprietar. Decizie definitivă.

Nu comentez decizia instanței. Nu zic că proprietarii sunt de vină. Nu zic că îngrijitorii sunt de vină. Instanța va decide asta (procesul pe legea protecției animalelor merge mai departe, practic instanța a spus acum că până se stabilește dacă proprietarii ori îngrijitorii sunt de vină, animalele se întorc la proprietar). Eu știu ce am văzut, eu știu ce am trăit. Și știu că n-o să uit.

Mă doare sufletul și resimt totul ca pe un eșec, deși nu este eșecul meu sau al echipei mele. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au sărit în ajutor, celor care mi-au dat mesaje și m-au sunat! De mâine, proprietarii au permisiunea să își ia animalele înapoi…

Vă las poze din noaptea aia, de la fața locului, de a doua zi, dar și de pe parcurs, să vedeți cum s-au schimbat. Nimic altceva de zis.", a povestit Hilde Tudora.