În cursul zilei de luni, la Spitalul TBC din Galați, a fost activată "cea mai mare instalație de ventilație cu presiune negativă din țară, dedicată tratării bolilor pulmonare și a celor infecțioase". Această echipament a fost achiziționată cu sprijin financiar european în cadrul unui proiect inițiat de Consiliul Județean Galați.
„Practic, sunt limitate contaminările în bolile cu transmitere respiratorie, adică nu iese niciun virus din clădirea respectivă. Spitalul TBC din Galați este singura unitate medicală de specialitate din țară care poate trata concomitent 90 de pacienți, folosind acest sistem de filtrare a aerului cu presiune negativă. Astfel, pot fi tratate cazurile infecțioase într-un singur corp de spital, fără a contamina restul unității medicale, aerul fiind și curățat de microbi cu ajutorul unor filtre ultraperformante. Iar acest lucru este esențial pentru a proteja pacienții și personalul medical, mai ales că aici sunt tratate cazurile de tuberculoză”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
În cadrul investițiilor finanțate din fonduri europene, două corpuri de clădire cu o capacitate totală de 177 de paturi au beneficiat de modernizări ample. Astfel, întreaga instalație electrică, inclusiv iluminatul și prizele, a fost înlocuită. De asemenea, au fost instalate sisteme de ventilație și climatizare echipate cu filtre Hepa, precum și echipamente de detecție și alarmare în caz de incendiu, alături de senzori pentru monitorizarea nivelului de oxigen.
„În perioada de pandemie, Spitalul TBC a tratat sute și sute de cazuri de Covid. Atunci, a fost suprasolicitată și rețeaua electrică, pentru că de la doar câteva concentratoare de oxigen s-a ajuns la folosirea simultană a aproximativ 100 de astfel de dispozitive. Prin aceste investiții, a fost refăcută de la zero instalația electrică, montându-se aproximativ 12 kilometri de cabluri halogen free, adică rezistente la foc, aproape 200 de console complet echipate deasupra paturilor și peste 400 de corpuri de iluminat LED. Totul este integrat într-un sistem automatizat de control și monitorizare”, a mai precizat Costel Fotea.
Valoarea investițiilor este de aproximativ 7,2 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.