Pe un grup de WhatsApp a fost făcută o postare din partea unui medic urgentist din cadrul acestui spital din municipiul Huși, județul Vaslui.
Medicul se plângea că de la data de 1 mai nu a beneficiat de medicamentația necesară unor bolnavi. Ba mai mult, a acuzat că unii bolnavi au decedat tocmai din cauza lipsei respectivului antibiotic.
În plus, medicul a spus că e nevoit să împartă un medicament la două persoane, la doi bolnavi aflați la ATI.
La spitalul din Huși a avut loc astăzi o ședință a Consiliului de Administrație, iar managerul instituției a precizat și în fața presei, dar și în fața celor care au venit să îi ceară socoteală, că nimic din ceea ce a precizat medicul respectiv nu este adevărat.
Managerul spitalului afirmă că a fost o lacună în aprovizionarea cu medicamente, dar aceasta s-ar datora, zice managerul, tocmai medicului respectiv.
În acest moment este în derulare o anchetă internă la Spitalul Dimitrie Castroian din Huși și urmează să vedem și rezultatele Consiliului de Administrație la care sunt prezenți în acest moment reprezentanți ai Secției de Sănătate Publică, ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate, dar și ai municipalității vasluiene.