După ce a tăiat alimentarea cu energie electrică, tâlharul a golit aparatul electronic unde se plătesc taxele și facturile, aparat care se afla amplasat într-un magazin de copiat acte. Administratorul spațiului comercial ar fi găsit ușa de acces descuiată, dar fără urme de forțare. Iniţial nu s-a ştiut cum anume s-a intrat în magazin, dar... surpriză!
În urma investigațiilor, anchetatorii au constatat, analizând imaginile de pe camerele de supraveghere și urmele prelevate de la fața locului, că autorul spargerii nu era deloc străin de configurația imobilului.
"Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați au identificat prezumtivul autor al comiterii furtului reclamat, este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din municipiul Galați. Acesta este proprietarul spațiului comercial pe care îl închiriase și care a pătruns în acesta prin folosirea de chei potrivite", a completat reprezentantul Poliției Galați.
S-a dispus control judiciar pentru 60 de zile, bărbatul de 29 ani fiind lăsat în libertate. Prejudiciul - în valoare de 20.154 lei - nu a fost încă recuperat. Potrivit surselor Antena 3 CNN, ar fi fost cheltuiţi la jocuri de noroc.