Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi şoferi au fost lăsaţi fără permis din cauza lichidului de parbriz. Cei doi au demonstrat cât alcool produce această substanţă în aerul expirat

Doi şoferi au fost lăsaţi fără permis din cauza lichidului de parbriz. Cei doi au demonstrat cât alcool produce această substanţă în aerul expirat

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 21:24 28 Aug 2023 Modificat la 21:24 28 Aug 2023
etilotest
Doi şoferi au fost lăsaţi fără permis din cauza lichidului de parbriz. Cei doi au demonstrat cât alcool produce această substanţă în aerul expirat Sursa foto: Facebook I Poliția Română

S-a întâmplat în Bihor acolo unde doi şoferi au demonstrat că alcoolemia depistată la faţa locului nu a fost, de fapt, din cauza consumului de alcool.

Totul a început pe 1 ianuarie 2023 în urma unui control în trafic, în localitatea Aleşd, acolo unde primul şoferul s-a trezit că etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Câteva seri mai târziu, poliţiştii au oprit în trafic pe Calea Clujului un alt şofer, găsit cu o alcoolemie de 0,05 mg/l alcool în aerul expirat.

Cei doi le-au explicat poliţiştilor că ei nu au consumat deloc alcool şi au contestat rezultatele etilotestului. Mai mult, aceştia au precizat că au spălat parbrizul autoturismului cu soluție de iarnă, cu conţinut puternic de alcool etilic.

Poliţiştii au ţinut însă cont de rezultatul etilostestului şi le-au reţinut permisele pe loc. Mai mult i-au amendat pe fiecare cu câte 1.305 lei și le-au suspendat dreptul de a conduce pentru câte 90 de zile.

Convinși că sunt nevinovaţi cei doi șoferi au cerut la analize de sânge și, surpriză: rezultatele, în ambele cazuri, au fost negative şi aşa au decis să se adreseze şi instanţei.

Astfel, conform hotărârii Judecătoriei Oradea, în condiţiile în care rezultatul testului cu aparatul Poliţiei este în contradicţie cu rezultatul obţinut în urma prelevării probelor biologice, „se va da eficienţă rezultatului probelor biologice”.

„Interpretarea se impune faţă de dreptul acordat persoanei sancţionate de a solicita prelevarea probelor biologice, iar finalitatea urmărită de lege nu poate fi atinsă decât în măsura în care rezultatul probei biologice poate fi utilizat de petent ca probă contrară probei prezentate de intimate”, se arată în hotărârea pronunţată pe 11 iulie, citată de ebihoreanul.ro.

Cele două sentinţe nu sunt definitive, iar procesele vor continua la Tribunalul Bihor.

Sucul natural care îi poate lăsa pe șoferi fără permis

Aceste cazuri nu sunt singulare. Polițistul Tavi Perțea a demonstrat cât de mult alcool poate produce în aerul expirat un singur pahar de suc natural realizat dintr-o anumită floare.

Tavi Perțea, polițistul viral pe internet, a prezentat într-un material video postat de acesta pe YouTube un experiment cu etilotestul pentru a vedea ce alcoolemie indică aparatul în cazul în care consumăm suc de soc, făcut în casă.

"O să facem experimentul cu aparatul alcooltest să vedem dacă iese sau nu pozitiv dacă ai băut un pahar de socată. Socata are deja 3 zile de când am stors-o şi a mai stat vreo 3-4 zile la fermentat”, a spus polițistul în materialul video.

Acesta a băut un pahar de suc de soc, iar imediat după, aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,25, ceea ce se traduce prin suspendarea permisului. Abia după cinci minute, alcoolul produs de sucul de soc a ieșit din organism, iar aparatul etilotest a arătat valoarea de 0,00.

"Acesta este un experiment, iar rezultatele pot să difere în funcție de mai mulți factori”, a precizat Tavi Perțea, pe Youtube.

×
x close