Polițiștii de la Biroul Rutier din Timișoara se aflau în patrulare pe Bulevardul Regele Mihai când au oprit un șofer în vârstă de 33 de ani într-un control de rutină.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
Astfel, agenții au decis să efectueze investigații mai detaliate și au descoperit că acesta avea înregistrate mai multe dosare penale pentru că, în trecut, a fost prins de polițiști de zece ori conducând fără permis.
"În urma verificarilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.
Citește și: Un șofer de 19 ani a intrat cu mașina într-un restaurant din Cluj. Doi bărbați, duși la spital
Totodata, în urma verificărilor suplimentare efectuate, s-a constatat că acesta ar mai fi săvârșit această infracțiune, fiind depistat în repetate rânduri conducând pe drumurile publice în timp ce avea permisul de a conduce reținut”, au transmit reprezentanții IPJ Timiș, potrivit Timiș Online.
Tânărul a fost dus la sediul poliției pentru audieri, iar la final a fost reținut pentru 24 de ore pentru conducere cu permisul suspendat.
El a fost introdus în arestul IPJ Timiș.