Antena 3 CNN Actualitate Locale Situaţie inedită la Iaşi: Viceprimarul, demis de prefect din funcţia de consilier, a preluat atribuţiile primarului Chirica

Situaţie inedită la Iaşi: Viceprimarul, demis de prefect din funcţia de consilier, a preluat atribuţiile primarului Chirica

<1 minut de citit Publicat la 18:54 23 Mar 2018 Modificat la 18:54 23 Mar 2018
o_1c99sfr6nccu1lc1d231r1p1jrp8.jpg
Foto: Facebook/Mihai Chirica

Viceprimarul municipiului Iaşi Gabriel Harabagiu, în cazul căruia prefectul a semnat vineri ordinul de încetare a mandatului de consilier, a preluat atribuţiile de primar al municipiului, printr-o decizie a edilului Mihai Chirica, plecat în concediu.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica a declarat vineri că a plecat cu o zi în urmă în concediu şi că a dispus ca prerogativele sale să fie preluate de viceprimarul Gabriel Harabagiu.

Chirica a afirmat că nu ştie nimic despre decizia prefectului privind încetarea mandatului de consilier în cazul lui Harabagiu.

”Eu sunt în concediu de joi după-amiază, iar atribuţiile mele i le-am predat viceprimarului Harabagiu, care până la întoarcerea mea trebuie să-şi continue misiunea”, a precizat primarul Mihai Chirica.

Surse din cadrul Prefecturii Iaşi susţin că ordinul privind încetarea mandatului de consilier în cazul lui Gabriel Harabagiu este definitiv şi executoriu şi se aplică imediat, întrucât ordinul a ajuns la Primărie. Aceleaşi surse au precizat că, potrivit legii, concediul de odihnă al primarului poate fi întrerupt dacă situaţia o impune, scrie News.ro.

×
Etichete: Mihai Chirica
x close