Liliacul a înflorit pentru a doua oară în acest an. S-a întâmplat în Botoșani, unde temperaturile de vară, înregistrate în plină toamnă, au dat peste cap evoluția plantelor, potrivit Libertatea.ro.
Oamenii spun că e ceva ieșit din comun. Erau obișnuiți ca liliacul să înflorească spre sfârșitul primăverii, însă acum natura i-a luat prin suprindere. ”Am 72 de ani şi nu am mai văzut aşa ceva. E drept, în alte toamne au mai înflorit castani sau salcâmi, dar flori de liliac la final de septembrie nu am mai întâlnit”, a spus o botoşăneancă.
Nici specialiștii Agenției Fitosanitare Botoșani n-au găsit o explicație pentru acest fenomen.
”Când vremea e atipică, anotimpurile se succed într-un alt mod decât cel normal, cu secetă excesivă, cu temperaturi mult mai blânde iarna, apar anomalii de natură fiziologică la plante. Sunt practic dereglări de natură fiziologică, pe fondul schimbărilor climatice. Anotimpurile au avut o anumită caracteristică, ori, în condiţiile în care nu ştii când e vară, când e toamnă, când e iarnă, plantele sunt derutate”, a spus Ovidiu Mihalache, şeful Agenţiei Fitosanitare Botoşani.