Un bărbat din localitatea Durnești, comuna Ungureni, a murit duminică noapte, după ce casa în care locuia a luat foc de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Victima, în vârstă de 69 de ani, locuia singur, într-o zona izolată.
Un vecin a observat flăcările și a sunat după ajutor la 112.
La caz au ajuns pompierii stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni.
Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Pentru că existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din casă, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere.
Din nefericire, bărbatul a fost găsit mort într-una dintre camerele locuinţei sale.