Antena 3 CNN Actualitate Locale Șeful SMURD Bihor: Un tânăr din Oradea a venit la Urgenţă de 64 de ori în două luni. Cerea analize despre care citea pe Google

Șeful SMURD Bihor: Un tânăr din Oradea a venit la Urgenţă de 64 de ori în două luni. Cerea analize despre care citea pe Google

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:36 23 Ian 2023 Modificat la 13:14 23 Ian 2023

"Evident, mai există încă o categorie de pacienţi, cei care revin în mod repetat pentru că au probleme cronice în contextul cărora nu conştientizează că trebuie să apeleze la medicul specialist care poate să le rezolve problema.", spune Dr. Hadrian Borcea.

"Şi aici am tot dat exemplul adicţiilor, cei care sunt dependenţi de diferite substanţe, inclusiv alcool, droguri, care vin în UPU fie că sunt aduşi de familie, fie vin ei înşişi dar iarăşi, noi putem rezolva problema acută, dar pe termen lung ei trebuie să se adreseze celor care pot să le rezolve adicţia.

Ca exemplu, un tânăr din Oradea care a revenit în UPU, din noiembrie, de 64 de ori.

A fost până la începutul anului acesta pentru că ştie că după consumul de cocaină riscul să dezvolte infarct miocardic este mare. Şi atunci revine ca să verifice dacă nu cumva a făcut infarct miocardic.

Citește și: Cazurile de gripă sezonieră au explodat, în unele spitale nu mai există locuri pentru bolnavi

E electrocardiograma care este suverană, îi facem pentru că nu vrem să păţească ca în fabula cu Petrică şi Lupul, îi spunem că nu are infarct dar el este nemulţumit pentru că nu îi facem acele analize suplimentare pe care e lar vrea să i le facem şi pe care le identifică pe Google, crede că acelea îl exonerează de infarctul miocardic.", a povestit șeful SMURD Bihor, într-un interviu pentru news.ro.

"Nu aş putea să spun că nu ar trebui să ajungă în urgenţă, noi suntem ca un fel de triaj al sistemului sanitar acum, vin la noi şi noi trebuie să le spunem care e soluţia, dar aici ar trebui să existe un compromis, odată pacienţii să înţeleagă, că e mai bine să meargă la diabetolog, la neurochirurg, decât să revină de 100 de ori în UPU, să înţeleagă că asta e soluţia pentru el, şi nu să genereze agresivitate sau supărare, pe de o parte.

Pe partea sistemului trebuie să existe mecanismul care să îi preia pe aceşti pacienţi”, a explicat Dr. Hadrian Borcea.

×
Parteneri
x close