"În relația absolut deosebită pe care o avem cu Metrorex, marcăm un alt moment important și anume acela că în următoarele săptămâni vom ridica în sica, tot într-un proiect de parteneriat, tot împreună cu Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 și, bineînțeles, sub conducerea Metrorex, proiectul magistrale M4 de metrou, Gara de Nord-Gara Progresul.
Aceste parteneriate nu fac altceva decât să dezvolte acest oraș, nu fac altceva decât să reducă din timpii pe care oamenii zilnic îi petrec în drumul către servicii, nu fac altceva decât să reducă poluarea și, dacă vreți, nu în ultimul rând, să reprezinte pol de dezvoltare pentru zonele în care astfel de investiții de infrastructură se întâmplă.
Dovadă vie este sudul Bucureștiului și tot ceea ce înseamnă această regiune din Ilfov. Spun lucrul acesta pentru că a apărut un număr impresionant de investitori, se dezvoltă facilități economice și nu numai a seturi rezidențiale, așa cum am fost obișnuiți până acum", a declarat Daniel Băluță, primar sector 4.