Pârtia de schi din Piatra-Neamţ, de pe dealul Cozla, va fi deschisă joi, începând cu ora 14.00, după ce, în ultimele zile, au fost folosite toate tunurile de zăpadă pentru a crea condiţiile necesare.
Reprezentanţii Primăriei Piatra-Neamţ au anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că un abonament pentru telescaun cu urcări nelimitate de luni până vineri costă 200 lei, un ski-pass de o zi costă 100 lei, iar pentru jumătate de zi este 60 lei. O urcare cu telescaunul costă 8 lei.
Copiii cu vârsta până în 14 ani au reducere 50%.
De asemenea, cei care achiziţionează abonamente sau ski-pass pentru întreaga zi beneficiază de un acces gratuit la Baia Comunală.
Programul de funcţionare a pârtiei este de luni până vineri între orele 11.00-15.00 şi 16.00-19.00, iar în week-end între orele 10.00-15.00 şi 16.00-20.00.
Începând din acest sezon, pârtia Cozla este administrată în regim propriu de către Primăria Piatra-Neamţ, existând contracte pentru serviciul Salvamont, pentru funcţionarea telescaunului şi gestionarea ratrack-ului, dar şi a tunurilor de zăpadă