Seceta şi canicula au dat total peste cap ciclul de viaţă al culturilor agricole. Porumbul se usucă pe câmp, iar copacii au rodit mult mai devreme, însă recolta nu este calitativă. Totul ar fi putut fi evitat, însă, aşa cum bine ştim, statul nu a investit în refacerea sistemelor de irigaţie, iar cele construite în urmă cu 40 de ani fie au fost devalizate, fie nu sunt funcţionale. Pe de altă parte, chiar şi animalele sau albinele au de suferit în această perioadă.
Culturile de porumb din zona de nord-vest a ţării sunt calamitate în proporţie de 70%, spun agricultorii. Iar dacă în anii trecuţi reuşeau să obţină o recoltă de 15 tone la hectar, acum speră să atingă măcar 3 tone.
Sistemele de irigaţii din zonă, care ar fi putut salva recolta, nu mai funcţionează de 40 de ani. Canalele sunt invadate de buruieni, iar sistemul a fost furat bucată cu bucată. Agricultorii au primit promisiuni că vor fi refăcute, însă doar cu asta au rămas.
Problema este că şi animalele vor avea de suferit. O parte din cultură ajungea la acestea, ca hrană. Acum fermierii vor trebui să cumpere din zonele în care a fost recoltă bună de porumb sau din străinătate.
„Anul acesta o să avem o problemă foarte mare pentru furajarea animalelor. Avem un efectiv de 320 de capete de bovine, 300 de porci pe grajduri. Încă furajăm din recolta de anul trecut, cu care mai rezistăm undeva la vreo lună de zile. Practic furajarea să ne dea prețul la carne final, dar sperăm să reușim să îl ținem, 10-20% maximum să urcăm.”, a declarat fermierul Marian Lucaş, la Antena 3 CNN.
Probleme nu sunt doar cu animalele sau recoltele. Temperaturile prea ridicate din ultimele săptămâni au schimbat şi comportamentul multor insecte. Albinele au devenit agresive și foarte agitate.
„Unele albine, prin sistemul natural de albire își caută alt loc, iar daca roiul și-a găsit un loc circulat trebuie asigurata și protecția persoanelor”, explică apicultorii.
Apicultorii avertizează că, dacă vedem o albină în apropierea noastră, să nu încercăm să o alungăm în această perioadă, pentru că ne vom pune astfel singuri în pericol.