Prin hotărâre de CJSU, luni, 27 noiembrie, sunt anulate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Brăila, precum și cele din municipiu.
De asemenea, și școlile din județele Galați și Tulcea vor fi închise luni, 27 noiembrie.
”Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, prefectul județului Galați, domnul Claudiu – Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În cadrul ședinței CJSU s-a stabilit ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați. Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați”, au transmis autoritățile.
”În acest moment sunt 284 de sesizări pentru situații de urgență (ora 13.00).
Prioritatea intervențiilor se stabilește în funcție de gravitatea cazului: persoane aflate în pericol, cazuri medicale, facilitarea intervenției ambulanțelor, prevenția unor accidente grave, degajarea arterelor principale.
Sunt foarte multe sesizări cu privire la arborii doborâți de vântul foarte puternic. Echipele de intervenție sunt pe teren și preiau fiecare sesizare.
Hotărâre CJSU: Luni se suspendă cursurile la școlile din municipiu”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a Primăriei Tulcea.
⚠️ În acest moment sunt 284 de sesizări pentru situații de urgență (ora 13.00). ⚠️ Prioritatea intervențiilor se...
Publicată de Primăria Municipiului Tulcea pe Duminică, 26 noiembrie 2023
”Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic, iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.
Datorită condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda...
Publicată de Adin Boboc pe Duminică, 26 noiembrie 2023
Cod roşu de viscol puternic în mai multe județe din țară
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până duminică, la ora 16.00, avertizarea cod roșu de viscol.
Avertizarea este valabilă în județele Constanța, Tulcea, Galați și Brăila.
Până la ora 16:00 vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90-100 km/h, viscol și vizibilitate redusă spre zero.
Drumuri închise în mai multe județe din țară, din cauza viscolului puternic
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că sunt închise din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile zeci de drumuri naționale.
O porțiune a autostrăzii A2 București – Constanța a fost închisă în această dimineață din cauza viscolului puternic.
Totodată, autorităţile au închis drumuri din Brăila, Buzău, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.