Un elev în vârstă de 16 ani de la Centrul de Plasament Beclean, județul Bistrița-Năsăud a fost internat la Psihiatrie.
Acesta a luat la bătaie doi educatori, a spart ușa de la apartamentul unde este cazat și și-a agresat frățiorii mai mici. Ce l-a enervat în asemenea hal:
Incidentul a avut loc în 20 octombrie, la Centrul de Plasament din Beclean. Adolescentul de 16 ani a venit beat în centru și a început să agreseze pe toți care i-au ieșit în cale. Educatorul de serviciu a aflat că adolescentul a consumat băuturi alcoolice și l-a întâmpinat la poartă, în încercarea de a-l calma, scrie bistriteanul.ro.
I-a reproșat faptul că a consumat băuturi alcoolice la o petrecere în familie, moment în care adolescentul și-a ieșit din minți și a început să-l agreseze pe bărbat. I-a sărit în ajutor paznicul unității, însă nici acesta nu a reușit să-l stăpânească pe băiat.
Nu s-a oprit aici, și-a continuat drumul spre apartamentul în care locuia în centru, i-a spart ușa, a agresat o altă educatoare, dar și pe cei trei frați mai mici care stau cu el.
Cei doi educatori agresați de adolescent sunt în concediu medical.