Bătaie cruntă, ca în ringul de lupte, între două eleve de liceu! Scena, de o violenţă rar întâlnită, a avut loc într-o sală de clasă a Colegiului Tehnic "Ion Creangă" din Târgu-Neamţ, scrie mesagerul neamt.ro.
Directorul liceului a anunţat că va declanşa o anchetă, iar elevele riscă să fie exmatriculate. Vă avertizăm că urmează informaţii şi imagini care vă pot afecta emoţional.
Colegii celor două eleve, în loc să aplaneze conflictul şi să îi alerteze pe profesori, le încurajează să se lovească în continuare, după cum se poate vedea din imaginile filmate cu telefonul mobil. Acestea au fost postate apoi pe o reţea de socializare.
Directorul liceului Colegiului Tehnic "Ion Creangă" din Târgu-Neamţ a aflat din presa locală despre incident. Acesta a anunţat că va deschide o anchetă pentru a identifica protagoniştii percum şi clasa în care a avut loc altercaţia.
„Principalii vinovați sunt cei care au participat, dar și cei care au filmat și postat filmulețul în care starea de violență fizică se manifesta. (...) În funcție de rezultatele comisiei ce se va întruni, se poate ajunge chiar şi la exmatricularea celor vinovaţi. Până în acest moment, acest act de violență se pare că a fost ținut secret, lucru de care se face vinovat întreg colectivul de elevi”, a spus Gheorghe Apetrei, director la Colegiul Tehnic "Ion Creangă", Târgu-Neamţ.