Intitulat "Cea mai mare vânătoare de ouă din România”, evenimentul de la Aerodromul din Margineni, Bacău, s-a transformat într-un scandal imens, după ce copiii nu au mai reușit să "vâneze” nici un ou.
Totul din cauza unei defecțiuni tehnice prin care un pilot nu a mai putut arunca ouăle din avion. În cele din urmă, un iepuraș a aruncat câteva ouă participanților, fapt ce a creat aglomeraţie, iar cei mici s-au îmbrâncit şi s-au lovit.
Câteva minute mai târziu, situaţia a degenerat şi părinţii au cerut banii înapoi pe bilete. A fost nevoie şi de intervenţia jandarmilor pentru a calma spiritele. Părinţii au declanșat un protest spontan.
Organizatorii promiteau, în afișul de prezentare, că cei mici "vor avea misiunea să adune cât mai multe ouă şi să la păstreze ca suveniruri." De asemenea, se anunțau şi premii speciale. Pentru acest eveniment părinţii au scos din buzunar pentru un bilet 90 de lei.
Potrivit presei locale, au fost depuse sesizări şi la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Bacău, iar inspectorii au demarat o anchetă. De asemenea, organizatorul a fost amendat pentru că nu a asigurat siguranța participanților:
“Au existat momente în cadrul evenimentului când siguranța participanților, marea majoritate copii a fost pusă în pericol, motiv pentru care conducătorul forțelor de ordine a solicitat organizatorului să dispună măsuri pentru asigurarea protecției tuturor participanților, măsuri care nu au fost aplicate.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au sancționat contravențional organizatorul evenimentului „Paștele Copiilor: Cea mai mare vânătoare de ouă”, conform prevederilor art.26, lit c din Legea nr. 60/ 1991 cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru” neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când a constatat că au intervenit fapte de natura a pune în pericol protecția participanților, siguranța și integritatea corporală a persoanelor participante.” a precizat Jandarmeria Bacău, potrivit bacau.net.