A fost scandal într-un hotel de 5 stele din Olimp. Un turist revoltat a filmat în restaurantul unităţii de cazare, nemulţumit că deşi plătise pentru all inclusive, mâncarea era insuficientă.
În plus, spune el, se stătea la cozi uriaşe. Cei din conducerea hotelului neagă acuzaţiile, iar inspectorii de la protecţia consumatorilor au intrat pe fir şi au început o anchetă.
Întreg scandalul a izbucnit după ce turiştii, cazaţi în regim all-inclusive, au mers la prânz şi au constatat că tăvile cu mâncare erau goale. Imaginile au fost filmate într-un hotel de cinci stele din Olimp, iar clienţii s-au plâns că mâncarea este prea puţină, dar şi că sunt nevoiţi să aşteapte la coadă în restaurant.
Cei din conducerea hotelului spun că mâncarea era suficientă, dar că turiştii care s-au revoltat au venit foarte târziu la masă şi puşi pe scandal. Mai mult, angajaţii ar luat măsuri astfel încât niciun client să nu rămână nemâncat.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului s-au autosesizat şi fac verificări în acest caz.