Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal la un liceu din Iași! Elevii cer schimbarea profesorului de istorie fiindcă îi favorizează pe cei pe care îi pregătește

Scandal la un liceu din Iași! Elevii cer schimbarea profesorului de istorie fiindcă îi favorizează pe cei pe care îi pregătește

1 minut de citit Publicat la 10:01 12 Mar 2019 Modificat la 10:01 12 Mar 2019
Scandal la un liceu din Iași! Elevii cer schimbarea profesorului de istorie fiindcă îi favorizează pe cei pe care îi pregătește

O parte din elevii unei clase de la un liceu renumit din Iași cer ca profesorul lor de istorie, care le este și diriginte, să fie înlocuit pentru că favorizează anumiți elevi. 

Deși mai au doar câteva luni până la Bacalaureat, 18 elevi ai clasei a XII-a sunt hotărâți să renunțe la profesorul Sorin Sitea. Aceștia spun că  mulți elevi pe care îi pregătește în particular și fiica lui, care învață tot în aceeași clasă, au un regim special. În schimb, cu ceilalți ar fi foarte sever. 

Părinții elevilor au semnat o petiție pentru schimbarea profesorului și au depus documentu la conducerea liceului. 

În document se vorbește despre „presiunea psihică pe care o exercită asupra elevilor prin descurajarea în mod vădit de a avea rezultate bune sau, dacă au acele rezultate, minimalizarea şi bagatelizarea acelor rezultate; favorizarea fiicei sale şi a grupului de elevi ce iau în particular ore cu dumnealui prin aplicarea unui sistem de notare diferit decât în cazul celorlalţi elevi, în defavoarea celor din urmă; presiunea psihică, exercitată asupra elevilor prin ameninţări directe sau voalate, cu expresii jignitoare şi termeni peiorativi; corectarea testelor scrise cu rea-voinţă, cu părtinire şi lipsă de profesionalism, fără a afişa baremul de corectare”, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Profesorul Sorin Sitea neagă toate acuzațiile care i se aduc. Acesta spune că a fost deja verificat de conducere și de inspectorat și cp nimic nu ar fi în neregulă. 
 

×
Etichete: elevi scandal Iași liceu
x close