Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal la o grădiniță din Iași. Părinții sunt revoltați că una dintre educatoare face videochat

Scandal la o grădiniță din Iași. Părinții sunt revoltați că una dintre educatoare face videochat

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 23:17 12 Sep 2023 Modificat la 23:19 12 Sep 2023
educatoare
Sursa foto: profimediaimages.ro

Cei mai mulți dintre părinţi consideră că este imoral ca femeia să își continue activitatea de educatoare, potrivit bzi.ro.

"Am aflat că educatoarea de la această grădiniță privată face videochat. Nu știu cât de moral și normal este acest lucru. Cel puțin, mie mi se pare imoral ca o doamnă ce educă copiii și care are grijă de ei să practice așa ceva, deși o face noaptea, în timpul său liber. Eu nu aș putea să-mi mai duc copilul liniștit la grădiniță în aceste condiții", declară un părinte.

Conducerea grădiniței susține că a aflat recent despre ocupația angajatei puse la zid de părinți, după ce a văzut poze cu femeia.

Directorul unității de învățământ spune că a încheiat orice colaborare cu educatoarea în cauză.

"Nu mai colaborăm cu ea. Recent, am văzut și noi pozele și nu mai colaborăm. E adevărat că face ce vrea în timpul ei liber, dar nu este compatibilă cu activitatea de educator", a precizat Alexandra Anghel, directorul grădiniței, pentru bzi.ro.

 

×
x close