Antena 3 CNN Actualitate Locale Satul violatorilor, scene curioase cu două ore înaintea pronunțării sentinței

Satul violatorilor, scene curioase cu două ore înaintea pronunțării sentinței

<1 minut de citit Publicat la 17:29 18 Aug 2015 Modificat la 17:29 18 Aug 2015
violatori-vaslui-465x390.jpg
Judecătorii vasluieni au pus punct, ieri, primei faze a procesului celor şapte tineri din satul Văleni care, în noiembrie anul trecut, au siluit o consăteancă de 17 ani. Personajele celui mai urmărit caz de viol din România din ultima perioadă au primit pedepse cuprinse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de carceră. Interesant însă, cu două ore înainte ca magistratul să intre în sală şi să anunţe condamnările, satul violatorilor a fost practic blocat de forţele de ordine, scrie Libertatea.

Cele câteva ore de distracţie de care s-au bucurat indivizii anul trecut, un chin pentru tânăra violată, vor fi plătite cu ani de puşcărie de cei şapte tineri judecaţi de magistraţii din Vaslui pentru viol şi lipsire de libertate. Judecătoarea care a avut cazul pe masă a decis ca Silviu Burada, cel care a luat-o în maşina sa pe victimă, să primească pedeapsa cea mai mare, de 8 ani şi 4 luni închisoare.

Mai multe, pe Libertatea

×
x close