Cu toții tindem să alegem produsele deja ambalate, mai ales când vine vorba de cartofi, însă nimeni nu s-ar aștepta să găsim şi pietre printre ei.
Este cazul unei femei din Alba, care a avut ghinionul să se numere printre victimele magazinelor care practică aceste metode pentru a ieşi cum trebuie greutatea la cântar.
Potrivit acesteia, într-un sac de cartofi de 2,5kg, cumpărat de la supermarket de pe Calea Moților a găsit şi câteva pietre, motiv pentru care a decis să facă publică experiența ei în speranța că autorităţile se vor sesiza, iar oamenii vor alege să fie mai vigilenți atunci când merg la cumpărături, notează ziarulunirea.ro.
Preşedintele ANPC, ghid pentru a face diferenţa între produsele româneşti şi produsele din import: "Atenţie la aceste detalii"
"La cartofi ne dăm seama după cantitatea de pământ. Puţini producători îşi permit să îi spele înainte să îi comercializeze. Majoritatea cartofilor sunt crescuți "industrial", adică într-o zonă dedicată agriculturii şi nu într-o gospodărie.
Eu cred că ar trebui descurajați comercianții recumpărând de la cei care măresc într-un mod nejustificat preţurile încercând să se căpătuiască pe spatele românilor şi aşa împovărați", a spus Horia Constantinescu, preşedintele ANPC într-un interviu pentru Antena 3 CNN.