Un bărbat din Suceava s-a spânzurat ca să nu fie arestat de polițiști. Un vecin l-a găsit fără suflare în podul locuinței și a sunat la 112. Cel care și-a pus capăt zilelor se afla sub control judiciar, după ce și-a bătut soția și a înjunghiat-o cu o șurubelniță.
Incidentul șocant a avut loc, joi, în localitatea Vicovu de Sus. Polițiștii au fost chemați de urgență de un localnic, care și-a găsit vecinul spânzurat în podul locuinței, potrivit informatiata.ro.
Bărbatul, care și-a pus capăt zilelor, avea 30 de ani. Din spusele localnicilor, acesta s-a certat zilele trecute cu soția, cu care are cinci copii. Individul a snopit-o în bătaie pe femeie, pe care a înjunghiat-o cu o șurubelniță.
Polițiștii au fost sesizați despre agresiune și l-au ridicat pe soțul violent. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și apoi a fost plasat sub control judiciar. După ce s-a întors acasă, bărbatul i-a spus vecinului său că mai bine moare decât să ajungă în arestul Poliției.