Tribunalul Alba a dispus, miercuri seară, arestarea preventivă a 11 persoane anchetate într-un dosar privind executarea de activități miniere fără drept în Roșia Montană, unde a fost exploatat fără autorizație zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare, au declarat, pentru
Agerpres, surse judiciare.
Printre cei arestați se află și un lider al comunității de romi din satul Dăroaia, comuna Roșia Montană.
Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru alte cinci persoane, printre care un nepot al primarului din Roșia Montană, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, tot miercuri, măsura controlului judiciar, cu interdicția de a părăsi județul Alba în următoarele 60 de zile.
Zeci de percheziții, majoritatea în Roșia Montană, au fost efectuate marți de 160 de polițiști din Alba, cu sprijinul celor de la Mureș, Cluj și Bihor, la domicilii și la sediile unor societăți comerciale.
Au fost audiate 47 de persoane, printre care un consilier județean, patronul unei discoteci din orașul Cîmpeni, dar și rude ale primarului din Roșia Montană.
Unelte și instalații artizanale folosite pentru extragerea aurului, nisip aurifer, aur, sume de bani și documente au fost ridicate de polițiști în urma perchezițiilor efectuate marți.