Update 18:34 Cei doi români implicaţi în incident, au fost lăsați sa plece acasa, dar le-a fost confiscată barca. Aceasta va fi dusa în Portul Ismail, iar oamenii pot să conteste decizia la autorităţile din Odesa.
Ştirea iniţială
"Alarma a fost dată de un pescar, care a sunat la 112 și a sesizat incidentul autorităților române.
O ambarcațiune de la Garda de Coastă a României s-a deplasat în zonă și a constatat că faptul sesizat se confirmă.
Cei aflați în barcă sunt doi bărbați, tată şi fiu, care se îndreptau cu ambarcațiunea lor de la Tulcea spre Chilia.
Ei se află în custodia poliției ucrainene.
Urmează ca, la finalizarea cercetărilor, cei doi români să fie încredințați celor de la Garda de Coastă română și să fie aduși în țară. Este un incident care nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Buzoianu.
MApN confirmă, într-un comunicat, că efectuează cercetări pe Dunăre pentru a depista resturi de drone, după ultimele atacuri ale Rusiei
Antena 3 CNN a transmis imagini cu o șalupă a autorităților române, pe Dunăre, în cursul investigațiilor privind posibila prezență a unor resturi de drone rusești.
La rândul său, Ministerul Apărării Naționale confirmă, într-un comunicat, investigațiile efectuate pe fluviu, după ce, cu o zi în urmă, a anunțat că a ridicat resturi ale unei drone căzute în zona localității tulcene Plauru.
"Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate noua serie de atacuri executate, în cursul nopții trecute, de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre.
Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real, prin structurile responsabile, situația din spațiul aerian din proximitatea României, pe timpul atacurilor rusești.
MApN, după ultimele atacuri rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina: "Nu au rezultat amenințări directe"
Din informațiile obținute prin sistemele electronice de supraveghere și prin celelalte mijloace de monitorizare nu au rezultat amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României, generate de mijloacele de atac utilizate de forțele Federației Ruse.
În conformitate cu procedurile stabilite la nivelul MApN pentru astfel de situații, au fost desemnate echipe de cercetare în teren, inclusiv pe Dunăre, pentru verificări suplimentare", se spune în comunicatul ministerului.