Un bărbat din Berveni, judeţul Satu Mare, care și-a făcut un obicei din faptul că își alimenta autoturismul Porsche la diverse stații de combustibil din Cehia și apoi dispărea fără să plătească va suporta, în cele din urmă, consecințele faptelor sale.
Poliția Cehă a transmis dovezile autorităților din România, iar procurorii i-au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
La finalul lunii trecute, Judecătoria Carei a dispus începerea procesului în acest caz, scrie publicația locală Opinie de Carei.
Citeşte şi: Un şofer a fost amendat cu 121.000 de euro după ce a depăşit viteza legală cu doar 32 de km/h
Românul se plimba cu un Porsche de lux
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii din Carei, bărbatul a alimentat de patru ori în Cehia fără să plătească. Cu toate că conducea un Porsche de lux, valoarea totală a prejudiciului se ridică doar la 2.200 de lei.
Adus în fața instanței, bărbatul a spus că el intenționa să plătească, dar din cauza unor erori de comunicare nu a putut utiliza cardul său bancar. Judecătoria Carei a constatat că afirmațiile acuzatului sunt nefondate.
Înregistrările trimise de autoritățile din Cehia arată că inculpatul a părăsit stațiile de carburant imediat după alimentare, adesea într-o viteză mare. Mai mult, nici măcar o dată bărbatul nu s-a apropiat de casa de marcat pentru a încerca să efectueze plata.
Bărbatul va primi sentința la finalul procesului în care este acuzat de furt.