Potrivit reprezentanților Salvamont Alba, bărbatul schia în afara pistelor de la Domeniul Schiabil Șureanu, existând suspiciunea unei fracturi de tibie.
"O persoană care schia off-piste s-a accidentat, existând suspiciunea unei fracturi de tibie. Locul accidentului este în afara pârtiilor, undeva sub Vârful Şureanu. Salvatorii montani cooperează la această acţiune de extracţie din teren accidentat cu un coleg de la Salvamont Baia Mare, aflat în timpul liber, personal de la Domeniul Schiabil Şureanu şi cu jandarmii montani care sunt de serviciu.
Pentru a scoate victima din zona cu risc de avalanşă, salvamontiştii au făcut puncte de amaraj în zăpadă, de unde efectuează lansări succesive ale tărgii cu accidentatul învelit în folie Sirius, pentru a-l feri de hipotermie, până în pădurea de sub locul periculos. De acolo, au posibilitatea de a trece la transportul cu snowmobilul pe o potecă, până la pârtiile de schi şi, apoi, la punctul de prim ajutor Salvamont, unde se va aştepta sosirea echipajului ambulanţei SMURD", a transmis Serviciul Public Salvaspeo Salvamont Alba.