Antena 3 CNN Actualitate Locale Rezultatul expertizei psihiatrice pentru Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, prins de patru ori la volan fără permis

Rezultatul expertizei psihiatrice pentru Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj, prins de patru ori la volan fără permis

Gabriela Mladin
1 minut de citit Publicat la 14:26 28 Feb 2024 Modificat la 10:19 17 Apr 2024

Medicii l-au declarat inapt pe Dan ilie Morega pentru a conduce maşina pentru următoarele şase luni cu posibilitatea de reevaluare după scurgerea termenului, într-o clinică universitară de specialitate.

În acelaşi timp, comisia medicală care a făcut expertiza a mai stabilit că fostul prefect şi parlamentar de Gorj a avut dicernământul diminuat în momentul producerii faptelor. Astfel, el ar putea scăpa de o pedeapsă penală în dosarele ce i-au fost deschise de poliţişti.

El a fost externat astăzi din Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu cu recomandarea să umble doar cu însoţitor şi să urmeze un tratament.

Dan ilie Morega a fost supus unei expertize psihiatrice, dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria din Târgu-Jiu, după ce a fost prins, în utlimele două săptămâni, de patru ori în trafic, conducând maşina, chiar cu un girofar, deşi avea dreptul de a conduce retras de poliţie. Patru dosare penale au fost înregistrate pe numele lui.

×
x close