Antena 3 CNN Actualitate Locale ”Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați!” Bogdan și Radu, doi polițiști de la Rutieră, au reacționat imediat

”Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați!” Bogdan și Radu, doi polițiști de la Rutieră, au reacționat imediat

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:09 23 Mar 2023 Modificat la 14:09 23 Mar 2023
politisti bogdan radu
”Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați!” Bogdan și Radu, doi polițiști de la Rutieră, au reacționat imediat Sursa foto: Facebook / MAI

Este vorba despre doi agenți tineri, hotărâți să îl amendeze pe un șofer care circula cu viteză mare pe DN1H. Când șoferul a deschis geamul, le-a mărturisit celor doi că soția lui este în travaliu și trebuie să ajungă urgent la spital.  

Agenții nu doar că l-au iertat pe șoferul vitezoman, ci l-au escortat până la unitatea medicală. 

Fapta lor a fost lăudată chiar de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.  

”Stați fără grijă, vă ajutăm să ajungeți la spital cât mai rapid!”

”- Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați! Sunt cu soția în mașină, e însărcinată și a intrat în travaliu… sper din tot sufletul să mă înțelegeți! 

- Sigur că înțelegem, stați fără grijă, vă ajutăm să ajungeți la spital cât mai rapid! O să deschidem noi drumul, dumneavoastră doar țineți aproape și conduceți cu mare grijă! Haideți că o să fie bine! 

”Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Mai am două fete acasă, iar acum aștept băiatul... Uitați ce emoții mi-a dat!”

Totul s-a întâmplat ieri noapte, pe drumul național 1H din municipiul Zalău, la ieșirea din localitatea Hereclean. Colegii noștri, Bogdan și Radu, polițiștii care au oprit în trafic mașina grăbită, se aflau pentru prima oară în fața unei asemenea situații, dar nu au stat nicio clipă pe gânduri.  

Cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în doar câteva minute, au ajuns în fața secției UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău. Acolo, femeia a fost preluată imediat de personalul medical. Înainte de a-și urma soția, bărbatul a ținut să le spună colegilor noștri:  

- Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Mai am două fete acasă, iar acum aștept băiatul... Uitați ce emoții mi-a dat! 

- Nu am făcut nimic special, asta e datoria noastră, să ajutăm! Să vă dea Dumnezeu sănătate, iar soției îi dorim naștere ușoară! 

“Da, poliția nu e făcută doar pentru a da amenzi, pentru a sancționa!”

Cu toate emoțiile venirii pe lume a copilului, bărbatul nu a uitat de gestul polițiștilor. Le-a mulțumit public, prin intermediul ziarului “Știrile din Sălaj”: “Da, poliția nu e făcută doar pentru a da amenzi, pentru a sancționa. Chiar i-am apreciat pe cei trei tineri polițiști, atât pentru faptul că au dat o mână de ajutor, cât și pentru modul în care au vorbit cu noi. Chiar doresc să le mulțumesc în mod public!”, a fost mesajul publicat în ziar. 

Bogdan și Radu sunt polițiști în cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Zalău. 

Alături le-a fost Ionuț, elev al Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. 

”Ne mândrim cu voi, băieți!”

Îi felicităm și noi pentru implicarea și empatia de care au dat dovadă!  

Ne mândrim cu voi, băieți! De asemenea oameni este nevoie în comunități, de asemenea exemple avem cu toții nevoie!”, se arată pe pagina de Facebook a MAI. 

- Știu, aveam viteză mare, însă vă rog mult să mă ajutați! Sunt cu soția în mașină, e însărcinată și a intrat în...

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Miercuri, 22 martie 2023

×
Etichete: politisti Zalau
x close