Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, patrula de siguranţă publică s-a deplasat imediat la faţa locului şi a găsit un pui de căprioară care nu se putea deplasa.
"Implicarea şi interesul manifestat faţă de protejarea animalelor constituie ceea ce numim spirit civic, iar poliţiştii apreciază şi încurajează atitudinile de acest gen. Persoanele care procedează în acest fel constituie un exemplu pentru întreaga comunitate.
Astfel, poliţiştii îi mulţumesc bărbatului care a sesizat, prin 112, prezenţa puiului de căprioară, neajutorat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
Poliţiştii au solicitat ajutorul unui medic veterinar, pentru a-i acorda puiului de căprioară îngrijiri medicale de specialitate.