Antena 3 CNN Actualitate Locale Programul Rabla Local a fost amânat. AFM a anunțat noua dată de lansare

Programul Rabla Local a fost amânat. AFM a anunțat noua dată de lansare

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:29 23 Sep 2022 Modificat la 09:29 23 Sep 2022
masini casate
Programul Rabla Local a fost amânat. AFM a anunțat noua dată de lansare Sursa foto: Pixabay

"În urma discuţiilor purtate cu asociaţiile implicate în desfăşurarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate, pentru o derulare eficientă cu participarea cât mai multor unităţi administrativ-teritoriale, a reieşit necesitatea actualizării anumitor condiţii, astfel că, la data prezentei, se lucrează la modificarea ghidului de finanţare aferent acestui program.", a transmis AFM.

"Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 14 octombrie 2022", a notat instituţia.

Pe de altă parte, potrivit sursei citate, conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Ulterior, în perioada 21 octombrie, ora 10:00 - 23 decembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

AFM anunţa, la finele lunii august, că unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti îşi vor putea crea conturi de utilizator, începând din 23 septembrie 2022, pentru înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50 de milioane de lei. 

Ce proprietari de mașini sunt eligibili în programul Rabla Local

Potrivit AFM, este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:

  • este persoană fizică cu domiciliul/reşedinţa în România;
  • are domiciliul/reşedinţa pe raza teritorială a UAT-ului solicitant de finanţare;
  • deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puţin 5 ani şi se află în evidenţele fiscale ale UAT-ului solicitant de finanţare;
  • nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;
  • nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru acelaşi autovehicul uzat cu care participă în Program;
  • nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: este înregistrat în evidenţele fiscale ale UAT solicitant; la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricaţiei; are norma de poluare Euro 3 şi/sau inferioară; conţine componentele esenţiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, precum şi echipamente electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie).

AFM precizează că beneficiarul stimulentului de casare trebuie să se angajeze că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 4 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.

×
Etichete: AFM
x close