Antena 3 CNN Actualitate Locale Procuror din Sibiu, acuzat că a condus băut şi a lovit două maşini. Poliţiştii nu l-ar fi testat!

Procuror din Sibiu, acuzat că a condus băut şi a lovit două maşini. Poliţiştii nu l-ar fi testat!

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:47 16 Mar 2024 Modificat la 09:49 16 Mar 2024

Cazul a fost făcut public de un poliţist.

Procurorul Eugen Stoina ar fi condus sub influenţa băuturilor alcoolice, iar pe o stradă din Sibiu a provocat un accident. Totul a ieşit la iveală după ce un fost poliţist din Sibiu a povestit întregul incident pe o reţea de socializare.

Potrivit acestuia, fostul procuror DNA, deşi a fost oprit de agenţii de la rutieră, nu a fost testat pentru stabilirea alcoolemie.

Ba mai mult, într-o înregistrare audio făcută de acelaşi poliţist, magistratul recunoaşte că era băut atunci când a provocat accidentul.

Într-o recţie ulterioară pentru postul nostru de televiziune, Eugen Stoina a găsit explicaţii la cele relatate.

 

"Am avut o întâlnire cu niște prieteni și am băut aproape de 12 noaptea o bere. Am fost testat de Poliţia rutieră", spune el.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a anunţat că a deschis o anchetă în acez caz.

Însă fostul procuror DNA, actual procuror la Parchetul Judecătoriei Sibiu, nu este la primul incident.

În 2018, Eugen Stoina a fost revocat din funcţia de procuror DNA după ce a fost acuzat că a condus băut şi a produs un accident rutier în Capitală.

×
x close