Antena 3 CNN Actualitate Locale Apă cu porţia la Buzău. Oamenii au ieşit în stradă ca să protesteze

Apă cu porţia la Buzău. Oamenii au ieşit în stradă ca să protesteze

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 17:48 30 Iul 2021 Modificat la 17:48 30 Iul 2021
1627656472

Criza apei potabile afectează peste 300 de familii din comuna Cernătești, racordate la rețeaua Companiei de Apă Buzău.

Dacă pentru băut, sătenii cumpără apă plată, pentru spălat și alte întrebuințări în gospodărie, fac rezerve în găleți și butoaie atunci când ajunge până la ei, adică foarte rar.

Sătui să tot facă reclamații la furnizorul de apă, câteva zeci de localnici din satele vitregite au organizat un protest în fața primăriei comunei Cernătești. Ei vor ca autoritățile locale să pună presiune pe operatorul regional de apă și canal astfel încât să le rezolve mai repede problema.

Reprezentanții Companiei de Apă recunosc că situația din satele Manasia si Aldeni este gravă și spun că sunt în căutarea unei soluții pentru ca oamenii să primească apă cât mai repede. Ei dau vina pe localnicii care, în această perioadă, folosesc apa la irigat.

 "Nu ajunge apa la toată lumea absolut din cauza utilizării simultane a apei de către toți cetățenii. În această perioadă, fiind program scurt, toată lumea asigură acumulare și o folosesc în scopuri gospodărești. Dar nu neapărat baie, ci agricol, irigații", a spus Constantin Mărgărit - șef compartiment tehnic.

Situația e cu atât mai dificilă cu cât pe raza celor două sate nu sunt nici fântâni de la care oamenii să se poată aproviziona cu apă.

În perioada imediat următoare, și alte localități de pe Valea Slănicului ar urma să primească apă cu program.

×
x close