Antena 3 CNN Actualitate Locale Iluminatul public oprit în parcurile din Buzău şi accesul interzis oamenilor după miezul nopţii

Iluminatul public oprit în parcurile din Buzău şi accesul interzis oamenilor după miezul nopţii

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 11:37 01 Oct 2022 Modificat la 11:43 01 Oct 2022
iluminat economie buzau
Primele măsuri de criză luate în Buzău pentru a face economie la energia electrică Sursa foto: Antena 3 CNN

Mai mult decât atât, municipalitatea a oprit și toate fântânile arteziene din oraș, iar acum plănuiește să înlocuiască corpurile de iluminat stradal cu unele economice. 

Măsura se încadrează în setul de recomandări făcute de Uniunea Europeană pentru economisirea energiei electrice. 

La intrarea în marile parcuri din Buzău a fost pus un nou semn care le interzice oamenilor accesul între orele 00:00 şi 06:00. Mai mult, au fost stinse și luminile. 

Măsurile au fost luate pentru a face economie la bugetul local. 

"În contextul crizei de pe piața energiei, Primăria municipiului Buzău a decis să adopte un plan de măsuri pentru reducerea consumului. 

Într-o primă etapă, au fost oprite fântânile arteziene din marile parcuri și a fost oprit iluminatul public pe timp de noapte", spune Sorin Ionuţ Apostu, viceprimar al Municipiului Buzău.

Buzoienii sunt de părere că măsura este una bună, dar nu cred că economia va fi foarte mare. 

În paralel, Primăria Municipiului Buzău a cerut școlilor facturi mai mici cu 10-15% la încălzire și energie electrică. 

Tot în același set de măsuri, Spitalul Județean a luat decizia ca pe holurile instituției să fie mai puține becurii aprinse, iar pacienților și angajați lor li s-a interzis să folosească aeroterme aduse de acasă.

×
x close