Sediul autorităţii locale a fost eliberat pentru lucrările de modernizare care sunt estimate că vor dura un an.
Instituţia publică plăteşte unităţii de cazare 6.600 de euro pe lună, un preţ de aproape două ori mai mic faţă de ofertele primite din partea altor hoteluri din municipiu, precizează reprezentanţii primăriei.
"Deocamdată, e prima zi în care funcţionăm în noul sediu şi cred că va mai dura puţin până când toată lumea se va acomoda cu noile spaţii, dar suntem deschişi publicului", a declarat, pentru Agerpres, administratorul public din cadrul Primăriei oraşului, Nicolae Bibu.
Primăria municipiului Tulcea va plăti o chirie de 6.600 de euro pe lună
Proprietarul unităţii de cazare a scos paturile din camerele corpului de clădire pus la dispoziţie autorităţii locale, iar acestea au fost înlocuite de angajaţi cu rafturi şi birouri.
"Plătim o chirie de 6.600 de euro pe lună, o sumă cu mult mai mică decât cea achitată de alte instituţii publice care funcţionează în spaţii ce nu le aparţin", a precizat Nicolae Bibu.
La finele anului trecut, consilierii locali tulceni au aprobat o hotărâre privind modernizarea sediului autorităţii locale, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 14.212.380,02 lei, inclusiv TVA.