Antena 3 CNN Actualitate Locale Primăria Capitalei acordă 25.000 de vouchere celor care vor să-și cumpere biciclete

Primăria Capitalei acordă 25.000 de vouchere celor care vor să-și cumpere biciclete

1 minut de citit Publicat la 14:23 16 Ian 2018 Modificat la 14:23 16 Ian 2018
o_1c3veo8fm1ndug1m6g28u81l128.jpg

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) acordă 25.000 de vouchere participanţilor înscrişi anul trecut în proiectul "Biciclişti în Bucureşti", potrivit unui comunicat al PMB.

"Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat acordarea unui număr suplimentar de 25.000 de vouchere în valoare de 500 lei participanţilor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în proiectul 'Biciclişti în Bucureşti' în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor de vouchere în anul 2017, răspunzând astfel înscrierilor depuse de cetăţeni în anul 2017. Voucherele pot fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice, dispozitive de tip Segway/Ninebot şi accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani", se arată în comunicat.

Pentru a fi incluşi în etapa a doua a programului, participanţii care au transmis solicitări în perioada 24 - 25 iulie 2017 pe adresa de e-mail [email protected] şi nu s-au regăsit pe lista primilor 5.000 de beneficiari vor fi invitaţi să-şi actualizeze datele de identificare prin accesarea, o singură dată, a link-ului personalizat ce va fi transmis de organizator pe adresa de e-mail a fiecărui participant în perioada imediat următoare. După transmiterea datelor, participanţii vor primi pe adresa de e-mail un mesaj cu numărul de înregistrare alocat în program, menţionează comunicatul.

"Participanţii care au depus în nume personal la registratura Primăriei Municipiului Bucureşti solicitări de înscriere în proiect în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista primilor 5.000 de beneficiari vor primi prin poştă o scrisoare de înştiinţare privind numărul de înregistrare alocat în proiect. Primăria Municipiului Bucureşti invită magazinele din Bucureşti care comercializează produse de tip biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice şi dispozitive de tip Segway/Ninebot şi care intenţionează să participe la proiect să se înscrie în calitate de magazine participante în cadrul proiectului 'Biciclişti în Bucureşti'", relevă sursa citată.

Regulamentul privind acordarea voucherelor suplimentare în cadrul proiectului "Biciclişti în Bucureşti" este publicat pe site-ul www.pmb.ro.

"Prin acest proiect, Primăria Capitalei îşi propune atât să încurajeze cetăţenii să adopte un stil de viaţă sănătos, cât şi să folosească mijloacele de transport alternative, cu efecte benefice asupra descongestionării traficului şi reducerii nivelului de poluare", se mai arată în comunicat.

×
x close