Marian Pătuleanu, cunoscut și ca Maryo Primaru', a fost surprins de un echipaj al Serviciului Rutier chiar în comuna în care este primar, astăzi, după ce a depășit viteza legală.
Primarul a fost tras pe dreapta și amendat de polițiști, însă a încercat să scape de amendă prin amenințare și apoi prin scuza că se grăbea să izoleze oamenii, dar și că se întorcea de la o ședință de la Prefectura Giurgiu.
"Scuza lui pentru depășirea vitezei regulamentare? Ridicolă! Pătuleanu le-a spus agenților de poliție că se grăbea să bage oamenii în izolare că așa i-au spus șefii Poliției Giurgiu și Prefectura Giurgiu.
Eu vin de la Prefectură de la ședință cu domnul Georgescu (șeful IPJ Giurgiu) și m-a trimis să izolez oamenii, de aia m-am grăbit, urlă Pătuleanu către agenții de poliție.
Mai mult decât atât, Pătuleanu probabil consideră comuna Singureni a fi tarlaua lui proprietate personală, în criza de isterie acuzând polițiștii că stau pe proprietatea lui fără să-i ceară voie. Stați liniștiți, Pătuleanu „veghează dă coronavirus”, cum ar veni", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Polițiști - Uniți Suntem Puternici care a și publicat imaginile cu scandalul dintre primar și polițiști.