Antena 3 CNN Actualitate Locale Primarul din Chiajna, trimis în judecată de DNA pentru finanțarea ilegală a clubului de fotbal

Primarul din Chiajna, trimis în judecată de DNA pentru finanțarea ilegală a clubului de fotbal

Alexandra Axinia
1 minut de citit Publicat la 15:48 10 Mai 2023 Modificat la 15:48 10 Mai 2023
primar chiajna arestat
Primarul din Chiajna, arestat de DNA pentru fapte de corupție Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru

Primarul comunei Chiajna, Mircea Minea, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, miercuri, de DNA, pentru fapte de corupție. Acesta este acuzat de finanțarea nelegală a clubului de fotbal. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 2007 – 2021, Mircea Minea, în calitate de primar, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu. Astfel că, în schimbul unor chirii modice, primarul ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive, respectiv bunuri din componența acestora, care se afllă în proprietatea publică a primăriei Chiajna. 

Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei. Potrivit DNA, în cadrul clubului de fotbal respectiv, primarul a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director, până la data de 14 ianuarie 2015.

Citește și: O rețea care racola și exploata persoane cu handicap a fost destructurată, în Maramureș

"Prin demersurile arătate mai sus, inculpatul Minea Mircea a cauzat primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, sumă ce constituie totodată un folos material necuvenit pentru clubul sportiv respectiv. Primăria comunei Chiajna a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză", transmtie DNA.

Conform Mediafax, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri și imobile ce aparțin inculpatului. 

×
x close