Antena 3 CNN Actualitate Locale Preţul uriaş cu care se vinde un apartament în Bucureşti: "Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”

Preţul uriaş cu care se vinde un apartament în Bucureşti: "Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:24 23 Apr 2024 Modificat la 11:24 23 Apr 2024
pret urias vanzare apartament bucuresti
Preţul uriaş cu care se vinde un apartament în Bucureşti: "Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!” Sursa foto: Getty Images

Un anunț imobiliar publicat de portalul companiiimobiliare.ro și pe Facebook, pe grupul „Apartamente de vânzare București” a stârnit un val de reacţii pe internet, scrie adevărul.ro.

"Vânzare apartament 4 camere, Ștefan cel Mare-Vasile Lascăr, București, Sector 2”, e titlul anunțului în care se specifică faptul că apartamentul este semidecomandat, construit în 2021, are trei locuri de parcare și sistem de încălzire prin pardoseală.

"Cyclon Imobiliare vă oferă spre vânzare apartament de 4 camere, Ștefan cel Mare, central, Vasile Lascăr București, Sector 2. Apartament de lux în bloc nou situat în Complexul Rezidențial Central Vasile Lascăr cu 4 camere în suprafață de 120 mp, terasă generoasă în suprafață de 115 mp, prevăzută cu jacuzzi exterior și saună, precum și spațiu pentru plajă, ping pong, înconjurată de bambuși verzi”, se precizează în anunț, potrivit sursei citate.

În oferta postată pe internet mai apar și alte detalii: "Apartamentul dispune de două băi cu cabine de duș și bideuri, bucătărie închisă în sticlă mobilată și utilată ultramodern, mașină de spălat vase și rufe marca AEG, frigider black de 630 litri, cuptor electric plus cu microunde, living deschis către terasă, dormitoare mari, încălzire în pardoseală cu centrală Buderus, aer condiționat Daikin gen plafonieră cu patru căi, toată mobilă Mobexpert, plante exotice, TV Sony OLED ultima generație cu diagonală de 196 cm, leduri în tot apartamentul, canapele extensibile din piele acționate electric, pereți 3D.”

Anunţul imobiliar i-a înfuriat pe internauţi, iar comentariile lor pe Facebook, pe grupul „Apartamente de vânzare București” nu au întârziat să apară.

"555.000? Doamne, ați înnebunit cu prețurile astea, acolo să stea 555.000 de ani”, a scris cineva.

"Se vinde și strada?”

Un alt internaut a explicat că nici măcar în străinătate, în capitale din vestul Europei sau în zone turistice prețurile nu sunt chiar atât de piperate. "În Berlin e mai ieftin. Și nu numai. Costa de Sol, Spania, e mult sub. Cu 500.000 de euro îți cumperi penthouse”, a scris acesta. 

Alți internauți au reacționat și mai virulent la această postare. "Hm! Sunteți bolnavi psihic. Nerecuperabili! Aveți nevoie de ajutor calificat. Mi-e silă!”, a comentat cineva. "Tot blocul?”, "Se vinde și strada?” și "Au luat-o razna de tot”, au fost alte comentarii.

×
Parteneri
x close