Antena 3 CNN Actualitate Locale Premieră rușinoasă: avocat condamnat pentru lovire

Premieră rușinoasă: avocat condamnat pentru lovire

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 17:00 13 Mar 2017 Modificat la 17:00 13 Mar 2017
o_1bb42u7s61bl61fhus0qjq91sk18.jpg
Foto: pixabay.com

Avocatul Nicușor Țurcan, de la Baroul Vrancea, a primit o primă pedeapsă într-un dosar în care a fost judecat pentru lovire. Plângerea împotriva avocatului a fost făcută de partea vătămată, care fusese agresată de acesta chiar pe holul Tribunalului Vrancea, potrivit Vrancea24.ro.

„Condamnă pe inculpatul Ţurcan Nicuşor la o pedeapsă cu amenda de 1.200 lei (60 zile-amendă x 20 lei ziua-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, se arată în sentința penală.

De menționat că această soluție a fost pronunțată după ce instanța a considerat oportun să acorde termen pentru împăcarea părților. Cum acest lucru nu s-a concretizat, CA Galați i-a aplicat avocatului o sancțiune totuși blândă, dat fiind că această infracțiune poate fi pedepsită chiar cu închisoare. La scurt timp de la pronunțarea sentinței, avocatul condamnat a formulat apel.

×
Etichete: avocat lovire Vrancea
x close