Antena 3 CNN Actualitate Locale Prefectul de Dolj a demisionat din funcție

Prefectul de Dolj a demisionat din funcție

1 minut de citit Publicat la 12:59 16 Mar 2017 Modificat la 12:59 16 Mar 2017
o_1bbbcb85g138csh9j0rc641d7s8.jpg
Foto: Facebook/ISU Dolj

Prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, şi-a depus, joi, demisia din funcţie, el afirmând într-un comunicat de presă că a luat decizia "din motive personale", iar documentul a fost înaintat ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

"La final de mandat, după mai bine de doi ani şi jumătate în care am fost onorat să reprezint judeţul Dolj din poziţia de prefect, îmi exprim speranţa că am reuşit să ating nivelul de importanţă şi demnitate pe care îl solicită această funcţie. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu consider că am vegheat cu intransigenţă la respectarea şi aplicarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor, a hotărârilor Guvernului, precum şi a ordinii publice, aşa cum mi-am luat angajamentul la momentul învestirii în funcţie. De asemenea, am susţinut toate măsurile ce mi-au fost propuse pentru a duce la relansarea economică a judeţului nostru", susţine Răducan în comunicatul de presă.

Acesta mai afirmă că în perioada mandatului de prefect a reuşit, împreună cu instituţiile din subordine, să păstreze un echilibru la nivelul judeţului Dolj şi să îndeplinească obiectivele de guvernare.

"Doresc să le mulţumesc tuturor reprezentanţilor instituţiilor şi structurilor cu care am colaborat foarte bine pe parcursul desfăşurării mandatului meu de prefect, reuşind astfel să ducem la îndeplinire obiectivele propuse în Programul de Guvernare şi să păstrăm un echilibru în întreg judeţul. De asemenea, doresc să transmit mulţumiri colegilor din cadrul Instituţiei Prefectului, asigurându-i totodată, de aprecierea mea faţă de modul în care îşi desfăşoară activitatea în aplicarea legii şi în slujba cetăţenilor", mai spune Răducan.

După demisia din funcţia de prefect, cel mai probabil, Sorin Răducan se va întoarce pe postul de director al APIA Dolj pe care pe care l-a ocupat anterior.

×
x close