Antena 3 CNN Actualitate Locale Prăpăd în Giurgiu. Copaci dărâmaţi pe carosabil, acoperişuri smulse de vânt, case și străzi inundate

Prăpăd în Giurgiu. Copaci dărâmaţi pe carosabil, acoperişuri smulse de vânt, case și străzi inundate

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:53 03 Iul 2017 Modificat la 09:53 03 Iul 2017
o_1bk3jj7ud3voinmr51164d1u4b8.jpg
Foto: Agerpres

Acoperişuri smulse, stâlpi de energie electrică şi copaci dărâmaţi pe carosabil, drumuri, case şi grădini inundate sunt bilanţul intevenţiilor ISU Giurgiu în urma ploii însoţite de vijelie şi a grindinei înregistrate în noaptea de duminică spre luni în judeţul Giurgiu.

„Angajaţii ISU au foarte multe intervenţii în desfăşurare, astfel, încă de azi noapte (luni-n.r.), de la 3:15, când a început vijelia au fost solicitaţi să intervină în municipiul Giurgiu după ce acoperişul unui bloc de pe bulevardul Bucureşti a fost smuls de vânt, strada Tineretului din municipiul Giurgiu, în dreptul şcolii numărul zece, a fost inundată, un stâlp de energie electrică a căzut pe carosabil pe o stradă, iar o casă în localitatea Daia a fost inundată şi trei copaci au căzut pe carosabil pe DJ 503 A”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

Potrivit acestuia, „din fericire, nu există victime şi, până în prezent, nu au fost raportate localităţi fără energie electrică”.

Judeţul Giurgiu se află, după codul roşu de caniculă, sub cod portocaliu de descărcări electrice şi grindină de medii dimensiuni.

×
x close