Antena 3 CNN Actualitate Locale Pozele publicate de ISU după ce o mașină a căzut într-o râpă și s-a rostogolit de mai multe ori

Pozele publicate de ISU după ce o mașină a căzut într-o râpă și s-a rostogolit de mai multe ori

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:48 03 Oct 2017 Modificat la 18:48 03 Oct 2017
o_1brhentodapq1d611q571u4q23o8.jpg
Foto: Facebook/ IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Doi copii și mama acestora au fost salvați duminică de pompierii din cadrul ISU Hunedoara.

Salvatorii au publicat fotografii pentru a arata importanța scaunelor auto pentru copii și a centurilor de siguranță.

„Pompierii salvatori ai Detașamentului Deva au intervenit la un accident rutier produs pe drumul care face legătura între Deva și complexul de agrement Căprioara.

Salvatorii au descoperit în autoturismul răsturnat pe plafon, într-o râpă adâncă de aproape 10 metri, doi copii și mama acestora.

Un bebeluș de 6 luni era prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, în timp ce un alt copil de 14 ani și mama erau poziționați cu capul în jos pe scaune, asigurați cu centurile de siguranță.

Pompierii au început evaluarea victimelor accidentului, concomitent cu punerea autoturismului într-o poziție de siguranță și decuplarea bornelor bateriei pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

În ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă nimeni nu a fost încarcerat.

Pompierii salvatori au reușit extragerea în siguranță a celor doi copii și a mamei din autoturism și au constatat cu surprindere că nu prezentau nici măcar o zgârietură.

Respectarea măsurilor de protecție în autoturism prin așezarea bebelușului în scaunul special pentru copii și prinderea acestuia în centuri și utilizarea centurilor de siguranță în cazul celuilalt copil și a mamei a prevenit producerea unei tragedii în familia aflată în mașină”, este mesajul publicat de ISU Hunedoara pe Facebook.

×
Etichete: accident rapa pompieri
x close