Cazul revoltător, petrecut în satul Almaşu Mare, din Bihor, a fost descoperit abia când fata a intrat în travaliu şi a ajuns la Maternitatea Oradea, relatează publicația locală eBihoreanul.
Maria, mama fetei, s-a măritat cu cel de-al doilea soț, Augustin Varga, acum mai bine de un deceniu. Niciunul dintre ei nu avea o situație prea bună, așa că lucrau cu ziua prin sat, povestesc vecinii despre familia pe care o numesc ”destrăbălată”.
În 2014, bărbatul a decis că vrea să aibă proprii urmași, dar cum Maria nu mai putea rămâne însărcinată, a silit-o pe fetița de doar 12 ani pentru a-și îndeplini dorința. Primul care a semnalat abuzul a fost medicul din sat, care, în aprilie 2015, a descoperit că fata era însărcinată. El a contactat Protecția Copilului din Bihor, doar că fata a refuzat să mărturisească cine a lăsat-o însărcinată, iar cazul a fost închis.
Luna următoare, pe 2 mai 2015, fata a născut un băieţel, iar medicii de la Maternitatea Oradea au alertat, din nou, autoritățile. Abia atunci fetiţa a dezvăluit cine e tatăl copilului, inclusiv motivul halucinant pentru care acesta a batjocorit-o, cu complicitatea mamei ei.
Instanța a dispus decăderea femeii din drepturile părinteşti, iar de atunci ea a dispărut din sat. Augustin a fost trimis și el în judecată, dar în stare de libertate, pentru act sexual cu un minor. Și el a plecat din sat, dar nu singur, ci împreună cu adolescenta și fiul lor.
Cei trei au fost găsiţi un an mai târziu, pe o stradă din Cluj Napoca, oraş în care, după cum avea să se descopere, adolescenta a mai născut un copil, conceput tot cu tatăl vitreg. Pe acesta l-a abandonat la naștere, în maternitate.
Într-un final, atât adolescenta, cât şi copiii, au fost preluaţi de autorități. Nou-născutul a fost plasat în grija unui asistent maternal, iar adolescenta şi copilul mai mare, care abia împlinise un an, au fost internaţi într-un centru special, pentru mame şi copii, unde se află şi în prezent, după aproape 4 ani.
Tatăl pedofil a primit o pedeapsă ridicolă
Deși legea penală prevede pedepse între 3 şi 10 ani de închisoare pentru astfel de cazuri, pedofilul a fost condamnat doar la doi ani de închisoare pentru că nu avea antecedente și și-a recunoscut faptele.
Mai mult decât atât, după câteva luni, magistraţii de la Curtea de Apel Oradea au înlocuit pedeapsa cu executare cu o perioadă de supraveghere de 3 ani, astfel că pedofilul a rămas în libertate.
Deși trebuia să îndeplinească anumite condiții în schimbul pedepsei extrem de blânde, bărbatul a plecat de mai multe ori din țară, fără să anunțe autoritățile, așa cum prevede legea. Mai mult el, nu și-a îndeplinit obligațiile de muncă în folosul comunității, iar asta i-a făcut pe consilierii Primăriei să-l reclame din nou în instanță. Abia apoi, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare